INTRODUCERE

Meseria de paznic de vânătoare, înscrisă ca atare în „Nomenclatorul de meserii” din România, nu a fost niciodată și nu este nici acum o meserie ușoară, fără riscuri și bine retribuită. Susținem acest adevăr, având în vedere că activitatea paznicului de vânătoare se desfășoară preponderent în spațiul extravilan, în condiții foarte diferite de vreme bună sau rea, atât ziua cât și noaptea, precum și în zilele libere pentru alți concetățeni, de sâmbătă și duminică. În plus, pe lângă activitățile curente, de pază a faunei cinegetice împotriva braconajului, de diminuare a efectivelor de prădători și de combatere a dăunătorilor naturali ai acesteia, de cultivare a ogoarelor de hrană și de strângere a recoltelor, de depozitare a lor și de administrare ritmică a hranei complementare pentru anumite specii de faună plantivoră, de observare sistematică a mișcării și comportamentului vânatului, de însoțire a vânătorilor în teren și de efectuare a multor alte activități de moment, impuse prin atribuțiile funcției și sarcinile primite, meseria de paznic de vânătoare incumbă și potențiale riscuri, generate de posibile reacții agresive ale unor contravenienți sau braconieri, de recuperarea vânatului mare rănit și de deplasările în teren accidentat pe timp de noapte și vreme neprielnică. Deși nu este deloc o meserie ușoară și, pe deasupra, incumbă și riscuri, munca paznicilor de vânătoare nu este nici măcar satisfăcător retribuită, mai ales în perioadele de recesiune economică, când sunt afectate, uneori drastic, bugetele gestionarilor de fonduri cinegetice. În aceste condiții, numai paznicii foarte pasionați de meseria aleasă rămân să-și desfășoare conștiincios datoria, mulțumindu-se mai mult cu satisfacțiile morale ale rezultatelor muncii lor, materializate în efective și comportamente liniștite ale exemplarelor de faună cinegetică avute în responsabilitate, și cu recunoașterea meritelor personale, de către îndrumătorii lor direcți și vânătorii încântați de prilejurile de vânătoare reconfortantă oferite. Paznicii de vânătoare, care nu sunt pasionați de meserie sau nu găsesc suficientă satisfacție în rezultatele muncii depuse, sunt mereu în căutare de alte locuri de muncă, mai potrivite lor sau mai bine retribuite. Aceștia rămân în funcții doar fiindcă nu găsesc temporar ceea ce caută. Din păcate, lipsurile materiale sau slăbiciunile proprii în dauna responsabilității implicate de funcție, îi fac pe mulți, dintre cei din urmă, ușor vulnerabili la tentațiile oferite de anumite personaje mai puțin decente. De obicei, pentru astfel de paznici de vânătoare, coruptibili sau corupți în mod repetat, nu prea există cale de salvare. În cazul lor trebuie renunțat, cât nu este prea târziu, la serviciile prestate, spre binele tuturor. Din cele prezentate concis mai sus, se poate înțelege de ce ne găsim, la momentul actual, într-o criză evidentă de paznici de vânătoare competenți profesional, pasionați de meseria aleasă, responsabili și incoruptibili, în care se poate avea încredere deplină, precum în vremuri nu foarte demult trecute. Și de ce gestionarii de fonduri cinegetice trebuie să se mulțumească adeseori cu angajarea unor persoane de la țară, cinstite și atrase de vânătoare, dar fără o pregătire satisfăcătoare în domeniul activității pe care urmează să o desfășoare. În acest context, am găsit de cuviință să concepem prezenta lucrare, de sinteză a unui cumul de cunoștințe minime necesare paznicilor de vânătoare, prin care să oferim o șansă în plus celor autodidacți și dornici de perfecționarea pregătirii, în completarea școlarizării lor inițiale, care știm cu toții, foarte bine, cum se realizează în ultima perioadă. Încrederea în autoinstruire ne-a fost insuflată de exemplul nenumăraților paznici de vânătoare care ne-au surprins plăcut prin multitudinea și finețea cunoștințelor profesionale, dobândite din literatura de specialitate pe care și-au putut-o procura și/sau dintr-o experiență practică îndelungată, desfășurată cu ochii larg deschiși în terenurile de vânătoare. Necesitatea lucrării ne-a fost inspirată, însă, și de multitudinea celorlalți paznici de vânătoare, conștienți că nu posedă suficiente cunoștințe în specialitate, nu au întotdeauna un comportament adecvat meseriei alese și nici nu înțeleg foarte bine care este rolul lor în societatea vânătorească, dar sunt doritori și preocupați să învețe, pentru a putea depăși, cât mai repede, handicapul lipsei de școlarizare inițială. Cu aceste gânduri pozitive ne-am apucat de lucru la prezenta carte, care nu reprezintă doar un simplu ghid sau îndreptar în materie, ci un cumul de informații, date și cunoștințe culese, din literatura de specialitate, combinate printre părțile originale ale lucrării. Sperăm ca lucrarea, intitulată „Compendiu pentru paznicii de vânătoare”, să trezească interesul celor cărora li se adresează și, de ce nu, al oricăror alte persoane cu preocupări incipiente în domeniul cinegetic.

 Autorii